D’ale romanilor: in duplicitate veritas

O admiratoarea a lu’ nea Nelu’, autoare de versuri, ca sa nu zic dea dreptul poeta, isi suspenda reveria lirica pentru un moment cat se poate de convenabil:

Din pacate pentru democratie, pentru cultura si chiar pentru bunul simt, o asociatie, abuziv auto-intitulata Societatea Academica Romana – SAR, practica o vanatoare de intelectuali la fel ca proletcultistii. Cine nu este de parerea celor cativa insi care alcatuiesc aceasta asociate sunt excomunicati rapid, cu o judecata sumara si executati in temeni grotesti.

Eu cred ca aceasta SAR este urmasa de drept a comisarilor bolsevici care trimiteau intelectuali de elita la Canal ori in puscariile comuniste. Altii sunt de parere ca cei de la SAR ar fi de orientare fascista.

Ce este insa si mai cumplit este faptul ca acest model de atitudine intelectuala si de comportament politic pare sa faca scoala, creindu-si adepti si printre intelectualii democrati, ceea ce ma intristeaza enorm.

Bun, si imediat dupa ce si-a revarsat oful cu spume la gura, ce-mi face dinstinsa doamna ? Posteaza inca un blog, in completare pesemne, unde mi se jeluie de nostalgia pacii si bunei intelegeri intre minoritatile intelectuale conlocuitoare:

Iar patima politica ne intuneca de tot mintile, transformandu-ne in niste mici hitleristi, care parca asteapta doar momentul in care i-ar putea extermina pe preopinenti. Incapacitatea romanilor de a comunica fara urlete si fara ranchiuna, in mod civilizat si respectuos, ne-a tranformat in oameni-problema.

Noi nu identificam problemele, facand efortul de a da logica si coerenta unei demonstratii argumentate, ci suntem cei care ne complacem in a fi o problema. Trantim totul, inclusiv o idee, precum un baros. Brutal, irational, distructiv. Fara sa ne pese de ceilalti, decat pentru a-i strivi si nu pentru a-i convinge.

Traind in propria inchisoare launtrica, ecoul cuvintelor noastre devine asurzitor, astfel incat nu ne putem intelege decat pe noi, chiar daca suntem absurzi. Totul e scuzabil si chiar hirperbolic valorizat atunci cand ne priveste pe noi, si este aberant si intolerabil atunci cand e vorba de ceilalti.

Numai ca aceasta permanenta sfasiere va duce inevitabil la un sfarsit tragic, de la care nu se va mai putea sustrage nimeni. Un sfarsit rusinos, de oameni ucisi de propriul ecou, devenit atat de puternic incat poate sa faca si trupul si spiritul sa explodeze.

Ma doare sincer sa vad cum ne aruncam cu o ardoare demna de cauze mai bune intr-o absurda lupta ideologica, atunci cand ar trebui de fapt sa ne straduim sa decelam valoarea celuilalt, facandu-l partas pe cel de alta parere la adevarurile noastre, asa cum si celalalt ne poate face partasi la adevarurile lui.

Morala: tara trista, plina de umor. 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: