Umilinta de a fi roman II

Ei bine, vor spunii unii, dar mai lasa-ne nene, ca te dai mai crestin decat papa. E normal sa fii mandru, e o chestie pozitiva, nu inseamna neaparat ca ne umflam in pene ( — desi, intre noi fie vorba, ne cam ! dar hai sa acceptam teoretic ca ne putem simti mandri fara sa ne umflam), genereaza energii creatoare, ranfoarseaza iubirea de neam, renuntare de sine, ideea de identitate comuna, apartenenta la trib (ma scuzati de derizoriu, vream sa spun comunitate dar ma lua gura pe dinainte), samd, samd.

Adicatelea, sa ne para rau ca suntem romani ?

Nu-sh ce-as zice la un asemenea argument, cat se poate de onest. La o adica, i-am zis si eu lu’ fiu-meu, cand mai reusea sa puna doua paie cruce ” Daddy is proud of you”, sau mai rau, am comis-o cu “very proud”. Nu e normal sa fii mandru de copilul (-iii) tai ?

La capitolul asta am avut multe de invatat de la preotul si profesorul Paul Tarazi. Zicea Paul Tarazi ca in cultura araba atunci cand intrebi pe cineva cati copii are, iti raspunde invariabil cu postfixul “al’Allah”. De exemplu “2 al’Allah”, adica doi de la Dumnezeu, dupa voia lui Dumnezeu. Adicatelea cum zice Tarazi, si trebuie sa-i dau dreptate, copii nu-s de fapt ai tai, sunt ai lui Al de Sus si doar ti s-au incredintat temporar spre crestere si educare; a ta este doar raspunderea. Atitudinea asta este codificata in limba araba de zi cu zi (si folosita evident si de arabii crestini cum e Paul Tarazi, nu numai de musulmani). Deci in loc sa fii mandru, poate e mai bine sa fii fericit si in acelasi timp recunoscator. Iar mai ales sa nu care cumva sa ti se intample ca fiind mandru sa zici hop pana n-ai sarit gardul, pen’ca oricat de roza pare situatia actuala mai ai mult de dat la sapa pana te achiti de datorie.

Asa ar veni treaba si cu romanismul nostru, atat de verde si infloritor incat ne-a produs spectaculoasa vocabula de lemn “mandria de a fi roman”. Prin comparatie, se mai scapa si americanu’ “sunt mandru ca sunt american”, da nu multi se baga in seama vorbind despre “mandria de a fi american”. De ce e cazul sa fii mandru ? Nu e meritul tau, e conditia in care te gasesti: aceea de a fi roman. Conditia umana in general, si conditia de a fi roman in particular, e printre chestiunile pentru care ii multumim lui Al de Sus (sau macar teoretic, asta ar trebui), si trebuie sa bagam de seama ce facem pe mai mai departe. Cum ar zice arabu, sunt roman al’Allah.

Nu e cazul sa ne fie rusine ca suntem romani. Nu e cazul sa ne simtim inferiori ca suntem romani. Dar hai sa bagam de seama bai tatilor bai, ca de cele mai multe ori a-ti clama taria e cel mai sigur semn de slabiciune, la fel cum e si a cere respectul. Cine tipa mai tare despre mandria de a fi roman, s-ar putea sa o faca din oarecare motive de nesiguranta. In cultura romana bantuie, fara doar si poate, un complex de inferioritate endemic. Si de aici a pornit ideea de a inculca copchiilor si adultilor mai slabi cu duhul, “mandria de a fi roman”.

Ei, da, cum spune anglosaxonul, “I have news from you”: cultura romana e o cultura minora, nu are mari apetente spre universalitate. Domnii de la ministerul educatiei care se straduiesc sa-i invete pe bietii copchii ca Eminescu e un “poet universal” (o notiune dubioasa in sine, nemaivorbind de cum ii este aplicata conului Misu), ard gazul de pomana. Eminescu nu este cunoscut in afara Romaniei decat intr-un cerc restrans de specialisti in studii romanice. Si oricat l-am pompa cu fonduri de la stat, prin institutiile de specialitate, nu o sa facem din el nici Dostoyevsky, nici Shakespeare, nici Dante. Inainte sa ne arda grija ce gandeste neamtul despre Eminescu – ca oricat ne-ar arde grija pe noi, neamtul tot nica n-o sa gandeasca despre Eminescu -, ar fi bine sa ne gandim ce pricep bietii copchii dintr-un poet cazut victima multor refulati. Pe vremea cand eu studiam in clasa a opta, niste domni de la ministerul educatiei, pe atunci comunist, gasisera de cuviinta ca bietiii copchii de 13-14 ani trebuie sa inghita pe nemestecatelea o poezie cum e “Mai am un singur dor”. Poezia in sine, poate fi argumentat, dezbatut,etc, e fie o capodopera, fie, in orice caz, una din varfurile liricii eminesciene (spre deosebire de comicul involuntar din “Floare-albastra” care ne fusese incrednitat spre aprofundare in clasa a noua). Dar prezenta textului intr-un manual de clasa a opta era — am inteles ca in cele din urma a fost scoasa — de un ridicol intrecut poate doar de “comentariile literare” adiacente.

Inversunate sa nu cumva sa scape ocazia de a cultiva mandria de a fi roman, elitele culturale (universitare, etc) de la bucale rationasera ca bietul copchil de paipsce ani, o sa caza pe spate ca “geniul nepereche” ,”omul deplin al culturii nationale”, “lujerul”, samd, a putut produce asemenea chestii adanci, derivate ale pesimismului Schopenhauerian — numai cand te gandesti ce rezonanta trebuie ca are numele sonor al lui Schopenhauer la varsta respectiva — da’ nu-si pusese nimeni problema ca asemenea “suicidal tendencies”, indiferent cat de edulcorate liric, sunt cu totul si cu totul nepotrivite varstei respective. De fapt, in programa clasei a opta era livrata la pachet cu Miorita, si mai tin minte si acum hohotul de ras produs de confuzia unui coleg (sau poate era doar confuzia meditatorului) care l-a inzestrat pe un biet soldat al armatei romane, personaj al lui D R Popescu cazut la datorie intr-o nuvela dinspre sfarsitul manualului, cu “atitudine de cioban mioritic”.

Incheiand deci paranteza, e cazul sa nu ne mai aia grija daca suntem cultura minora sau majora, daca Eminescu e poet universal sau doar national, si daca sula are vreo relatie cu prefectura. Nu are, dragii mosului, absolut nici o importanta.

Eu sunt fericit ca m-am nascut roman, dar nu cred ca as fi fost mai putin fericit daca m-as fi nascut maghiar sau evreu. Si in acelasi timp simpt povara ca am crescut si am vietuit intr-o cultura care mai are multe de facut pana isi pune ordine in casa. Asta cum ar zice anglo saxonul, nu e atat de mult o rusine (cum ar clama, probabil Patapievici – papionul deplin al culturii romane) cat o provocare si o responsabilitate.

Si daca onorabila cultura romana mai are mult de lucru pana sa-si faca curat in ograda asta nu e o chestiune din acelea abstracte, care sa afecteze doar polemicile din aerul rarefiat al revistelor literare. Dezordinea din cultura nationala, se rasfrange asupra educatiei generatiilor tinere, si de acolo reprecuteaza in viata sociala, si pana la urma afecteaza procesul fundamental al punerii painii pe masa.

Adicatelea cum vine chestia asta ? Pai nu v-ar place, dragii mosului, sa traiti intr-o tara cu guvernanti mai putin corupti, in care creativitatea si inteligenta bastinasilor sa se poata manifesta intr-o economie cat de cat normala, neafectata de molimele tepilor si tepuitorilor, sa traiti intr-o tara in care sa stii ca regula generala acceptata si practicata de toti e ca oriunde ai fi, vei fi in primul rand respectat ca om, si ma refer aici de la primarie la spitalul judetean si la maternitatea prin care inca mai defileaza gandacii de bucatarie … Pai nu-i mare lucru, dar asta necesita sa ai o populatie educata , caci vorba unuia “frumoasa tara, dar ce pacat ca-i populata”.

Si educatia, cel putin la inceptulul mileniului 3, se face (inca) in contextul culturii nationale. Iar rezultatele vorbesc de la sine.

3 Responses to Umilinta de a fi roman II

  1. mihahela says:

    unu. am ris si asta nu e putin lucru… doi. da, e o conditie, pur si simplu, la fel ca inaltimea… trei. te citez ca mi-a placut: “polemicile din aerul rarefiat al revistelor literare”… iar legatura dintre cultura si piinea de pe masa: jos palaria!
    cu stima!

  2. ccozianu says:

    Multam frumos pentru aprecieri. Chiar mi-au dat un imbold sa fac corecturile necesare textului, ca altfel gandind eu in sinea mea interna, ca nu ma lectureaza nici dracu’, il lasasesi cam in paragina, plin de typos si de cuvinte lipsa.

  3. mihahela says:

    fain! ma cam intrigara greselile dar dat continutul m-am gindit ca trebuie sa fi fost graba… mi s-a parut mie ca marele procent al zappatorilor de bloguri sint in cautare de texte scurte si cit mai superficiale… ce fain ca poti sa scrii nu pentru audienta ci pentru idee…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: