Amintiri despre patria mea (Iliescu)

La inceput, crezusem ca Iliescu a fost bun(icel). Mai bun, in orice caz decat alternativa. E drept aveam doar 16 ani in ’90.

Pe scurt Iliescu a fost de prost augur pentru Romania, chiar foarte prost augur. E drept ca alternativa (partidele istorice, conventia democrata de mai tarziu) nu s-a dovedit mai breaza. Un piculet mai putin nociva decat Ion Iliescu, dar nu calitativ diferita. Ma rog, asta e aprecierea mea subiectiva despre alternativa de dreapta.

La ora la care scriu aceste randuri Iliescu este politic terminat. Nu mai are nimic nou de spus, desi chiar si atunci cand a avut ceva de spus, ar fi trebuit sa aplice proverbul cu “daca taceai filozof ramaneai”. Iar personagiile din jurul dumnealui ii dau atentie doar atat cat le poate fi de folos. Cineva pe blogosfera s-a exprimat “Eu cred in Ion Iliescu”, in anul de gratie 2008. A crede in Iliescu la ora asta e o iluzie.

Ion Iliescu va fi analizat de-a fir a par de istorici si nu numai, dar memoria mea selectiva a ramas cu cateva aspecte care mi se par cu mult mai semnificative decat “cestiunile arzatoare”, cum ar fi: daca e sau nu domnul Iliescu culpabil, atat moral cat si juridic, pentru crimele minerilor, pentru tragedia de la revolutie, samd. E posibil sa fie si e posibil la fel de bine sa nu fie. Nu avem informatiile necesare, si elitele puterii in Romania de la parlament si presedinte la SRI si procuratura se complac sa ne lase fara informatii, fiindca “adevarul” juridic despre acele fapte nu a reprezentat niciodata o valoare in sine, ci a fost o arma politica. Daca e sa fac un pariu, eu as zice ca are ditai muscoiul pe caciula, adica ceea ce englezul numeste “the burden of proof” (povara demonstratiei), sade binisor pe umerii dumnealui. Dar domnul Iliescu ne canta refrenul “mie nici ca-mi pasa”, adica nu s-a sinchisit niciodata sa faca destainuirile necesare (cum ar zice anglo saxonul “to come clean”). Ma rog, hai sa-i mai acordam, macar teoretic, prezumtia de nevinovatie.

Dar chiar si fara a lamuri capitolele tenebroase ale istoriei postdecembriste, e lesne de inteles ca Ion Iliescu a fost un personaj nepotrivit in capul unei Romanii si asa impovarata de multe probleme.

In primul rand revolutia l-a prins pe Ion Iliescu in postura de comunist convins. Comunismul, vezi bine, nu a fost o ideologie criminala chiar din fasa, de cand si-a dat domnul Karl Marx cu parerea despre ce trebuie sa se intample, comunismul a fost ceva frumos si nobil, iar Ceausescu “a intinat idealurile nobile ale comunismului”. Iliescu a imbratisat ideea de pluralism, democratie si economie de piata , nu din convingere ci fortat de imprejurari. “Viata insasi”, ca sa folosesc o expresie din limba de lemn atat de draga personajului, i-a dat cu tifla peste nas si l-a facut sa inghita intreprinderile private (cine isi mai aminteste, ele au fost decretate la inceput sa aiba maximum 6 angajati, nu care cumva sa concureze mandrete de intreprinderi de stat, ca mai apoi limita sa fie ridicata generos la 30 de angajati). La fel, au venit transmisiile prin cablu vreo 5 ani mai tarziu, si uite asa au aparut televiziunile private.

Fata de adversarii politici, Ion Iliescu a inceput prin a cultiva si a mentinut pentru multa vreme (da-i Doamne, romanului mintea de pe urma) un sentiment putin onorabil care poarta numele de ura. Coposu si Ratiu nu erau oameni cu idei si viziuni diferite, erau inamici de care trebuia aparata clasa muncitoare, oamenii de bine din Romania, nu care cumva sa ne trezim prea devreme inghititi de capitalism, si exploatati de ramasitele burghezo mosierimii interbelice.

S-a iluzionat vreme de un an si jumate cel putin, ca exista a 3-a cale, ca pe Gorbaciov il mai salveaza cineva, si ca tavalugul istoric care a demolat comunismul poate ocoli Romania. Posteritatea a dovedit ca toate acestea au fost erori de-a dreptul comice de judecata. Cu toata impotrivirea domniei sale, Romania ajunge acolo unde o mana forte istorice cu mult mai puternice decat iluziile ideologizante ale domnului Iliescu, chair daca cu un deceniu sau doua mai tarziu decat au facut-o altii, si cu suferinta umana de rigoare.

Ceea ce in occidentul democratic tineau de o normalitate dincolo de proecuparile , pentru evolutia politico-economica a Romaniei au fost obiective de atins, iar asta s-a facut anevoie si cu mult taraboi. Nici acum cultura politica din Romania nu intelege rolul activitatii politice ca pe oricare alta indeletnicire profesionala. Cu drepturi si mai ales cu obligatii. O activitate care se poate evalua prin prizma unui singur criteriu: performanta profesionala. Astea i se datoreaza in mare masura “rolului formator” (inca una de lemn, manca-ti-as) jucat de Ion Iliescu. Care Ion Iliescu a avut scoala activistului comunist si scoala vietii in comunism.

Ar fi tinut de o normalitate prea normala pentru Romania ca Iliescu sa-si fi adus consilieri din occident care sa-i fi transmis macar notiunile elementare despre ce se petrece intr-un stat modern, si cu ce se mananca, in general capitalismul, de ce Marx este ridicol de desuet la ora actuala, samd. Cum isi inchipuia domnul Iliescu ca el ar fi avut capacitatea intelectuala sa duca Romania spre modernitate, daca el n-avea cea mai elementara idee. In stilul mult prea caracteristic pentru romani, Iliescu, desi eu cred ca avea o banuiala, cel putin la nivelul subconstientului, ca era depasit in competente si cultura politica, <b>a mers pe improvizatie</b>. A zis probabil dumnealui, in sinea sa interna, ca fiind animat de sentimente nobile, intuitie sanatoasa si experienta de viata, s-o descurca dumnealui cumva.

Principiul de baza al incompetentei este ca incompetentul este inconstient de incompetenta sa (vezi studiul Unskilled and unaware of it ). Pentru cei ce nu pot citi in englezeste, se rezuma in cateva cuvinte: cu cat un om are mai putina competenta intr-un domeniu oarecare, cu atat aprecierea proprie a nivelului de competenta este mai umflata, adicatelea psihologii americani demonstreaza cu metode stiintifice adevarul intelepciunii populare: “prostul daca nu-i fudul… “).

Ce s-a intamplat a fost pana la urma dupa vorba poetului: “Dar n-a fost, n-a fost asa” .

Si uite asa am batut campii mai sus, explicand doar “mecanica” personajului Iliescu. Ceea ce putini comentatori se incumeta sa exploreze este viata launtrica a personajului Iliescu. Ce il pune in miscare, ce il motiveaza pe Iliescu ? Unii au sarit simplificator peste subiect, catalogandu-l intr-o aproximare generalizanta, ca “activist comunist imbatranit in rele”. Altii, admiratori de data asta, au inceput sa explice ca Iliescu a fost un personaj nobil, dar intr-o conjuctura istorica dificila, inconjurat de caractere nepotrivite, nu putea face mai mult. E bine, zic unii, ca Romania n-a ajuns ca Iugoslavia. Ambele caracterizari n-au nici o valoare explicativa, si, mai rau sunt rupte de realitate.

Desigur, ca un personaj ca Ion Iliescu, trecut prin cultura politica a aparatului de partid, e predispus sa-si ascunda trairile interioare, iar daca mai adaugam la asta faptul ca si-a insusit cu voluptate utilizarea limbii de lemn (deci dictonul “le style c-est l’homme meme” nu e de mare ajutor in a-i face analiza) , atunci sunt putine sanse sa aflam vreodata care sunt resorturile intime ale personajului.

Prima faza cu adevarat revelatoare despre Iliescu, am vizionat-o in emisiunea lui Iosif Sava, una din minuatele serate muzicale de pe TVR2. Iosif Sava, stia ca nimeni altul sa-si traga invitatii de limba, sa-i impinga spre marturisiri revelatoare. Si uite asa se trezi Ion, ca si el e om, sa raspunda la chestiunea relatiilor dumnealui nu tocmai roze cu intelighentia romana, chestiune abil ridicata de Sava in asa fel (nepartinitor, neacuzator) incat sa ii dea incredere interlocutorului ca se afla intr-un mediu prietensec. Nu am citatul exact, dar “citez” din memorie :

– Cine sunt acesti intelectuali ? … Sunt destui intelectuali care ma sustin [… si a continuat cu teza ca sunt mult mai multi da n-au curajul sa iasa in fata din cauza terorii celorlalti ] … Si la o adica, eu sunt un intelectual … [alte amanunte care imi scapa despre cum e dumnealui intelectual] … cand eram tanar am citit “Singur pe lume” de Hector Malot.

Si la faza asta, Sava a lasat un moment de tacere semnificativa. Nu stiu daca a facut-o dinadins sau datorita surprizei in fata unui argument asa de pueril in context, dar pe mine, in confortul canapelei mele, m-a pufnit rasul. Mi se dezvaluise cheia personajului (daca cineva vreodata va fi interesat sa scrie un roman).

[ … to be continued ]

3 Responses to Amintiri despre patria mea (Iliescu)

  1. Gabriela Savitsky says:

    Tocmai de-aia. Puteam sa spun asta cand as fi avut un beneficiu. Intamplarea face ca, pe vremea aceea, nu credeam. Acum, dupa ce s-a indepartat de toate si realmente nu-l mai intereseaza, dupa ce a “luat” distanta necesara pentru a fi obiectiv, sunt libera sa spun asta si mai ales, sa-l apreciez ca om si om politic.
    Vom ajunge la vorbele lui,, calariti si dezbinati, ai sa vezi; vanduti la bucata si scosi la mezat, pentru uriasele datorii externe pe care le-am dobandit in anii acestia. Atunci n-o sa mai vorbesti cu atata usurinta. Sa speram ca vom avea intelepciune macar in al doisprezecelea ceas.

  2. ccozianu says:

    Acum, var rog, nu imi luati observatia mea intr-un mod acuzator, nu e nici macar un repros. Aveti tot dreptul sa va inselati in privinta domnului Iliescu, la fel cum am si eu exact acelasi privilegiu din directia opusa.

    Pe mine ma surprinde faptul in sine, nu cum se reflecta el asupra persoanei dumneavoastra (ca nu se reflecta nici in bine, nici in rau, este nesemnificativ — parerea mea). Ce e de asemeni suprinzator, este alegerea expresiei. Scriitoare fiind, trebuie ca sesizati diferenta intre il apreciez pe Iliescu si eu cred in Iliescu. Expresia din urma ar fi de evitat macar si din considerente stilistice: are un efect melodramatic prea in raspar cu vremurile in care traim.

    Ion Iliescu si distanta necesara, hmmm, alaturarea asta suna a “baba si mitraliera”.

    Presedintii americani, odata ce se retrag din functie — fie din voia lor fie daca sunt retrasi de electorat, se retrag si din viata politica. Asta e o chestiune care tine de domeniul normalitatii.

    Un presedinte american sa vrea sa devina senator, ar fi pur si simplu nelalocul lui. Asta nu e valabil numai la Americani. Ati vazut-o pe Margaret Thatcher sa vrea sa revina in fruntea partidului, dar pe Tony Blair, dar pe Chirac, dar pe Schroeder ?

    In occident treaba asta e cat se poate de limpede: individul ajunge in varful piramidei sociale, nu ca sa se afirme pe sine, ci ca sa se puna in slujba semenilor, iar odata plecat de acolo, este constient ca este mult mai important sa lase locul altora. Si asta nu inseamna ca se coboara la nivelul doi in piramida, fiindca si acolo ar fi un loc unde altcineva mai tanar si cu idei proaspete ar putea activa.

    Ca partidul laburist ar avea nevoie de inteligenta, cultura politica si si experienta unui Tony Blair ? Fara indoiala, dar tot la fel de neindoios e ca se vor gasi destui oameni inteligenti, rafinati, cu priza la public. Nu e nimeni de neinlocuit, asta e o chestiune de la sine inteleasa si aplicata in mod implicit de toata lumea. Oamenii care au fost la varf, odata retrasi, isi scriu memoriile, se dedica unor cauze caritabile si umanitare (vezi Jimmy Carter), sau alte chestii unde nu mai “incurca” pe nimeni in viata politica. In orice caz, o fac in asa fel incat sa nu existe nici macar o umbra de banuiala ca s-ar considera “indispensabili”.

    Dincolo de orice ar clama Ion Iliescu, Senatul Romaniei s-ar descurca bine merci (adica la feld e prost fara senatorul Iliescu. La fel, stanga romaneasca s-ar descurca si mai bine fara eminenta cenusie a lui Ion Iliescu. Dar mai pe larg despre asta, in blogurile urmatoare.

  3. Biblia says:

    Gabriela , Iliescu ca si orice batran imbatranit intr-un anumit mod de viata nu se mai poate schimba . Ba chiar batranii sunt mai tari si fermi pe pozitia lor . In plus cand nu mai folosesti tinerilor te inlatura , te terfelesc si chiar te elimina ( vezi Teoctist ) . Politica in Romania = Mafie sau mai rau . Intra cine vrea nu mai scapa nimeni .

    2. Si al doilea si cel mai tare motiv pe care-l vad eu impotriva afirmatiilor tale este ca sa fi altfel decat ai fost o viata intreaga echivaleaza cu a constientiza ca ai trait intr-o MARE MINCIUNA . Trebuie pentru asa ceva sa recunosti ca ai trait fara sens sau mai rau , ai trait cu un scop negativ , de distrugere si nu de zidire . Intr- un cuvant , pentru astfel de oameni a recunoaste greselile , a-si parasii ideile si ideologiile ar echivala cu IADUL .

    Pt Iliescu nu exista IAD , el insusi spunand ca inca mai este liber cugetator . Nu e prost sa aduca in viata sa IADUL in carui existenta oricum nu crede deloc . In plus sa il aduca si inainte de vreme ?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: